Doamna doctor ne dați ori nu ne dați liber la terci? Intr-o dietă cea mai grea parte vine la finalul mesei, când am dori să „gustăm” și ceva dulce. Ei bine, dacă am face un pic de cercetare am găsi destule retete gustoase și fără unt, zahăr alb sau ulei.
În această săptămână mi-am propus să aduc în atenția voastră un desert prezent în România de mulți, mulți ani, dar tot mai rar in zilele noastre, cel puțin eu nu-mi amintesc să îl fi găsit în meniul vreunui restaurant.
Nu spun că nu există nicăieri în România dar spun că este un desert sănătos și gustos, asta dacă urmărești pagina de Instagram FIT In Kitchen.
Terciul este un desert care îți conferă o bază de substanțe nutritive și care îți permite să te joci cu fructele preferate.
În articolul de astăzi am să vă dau cinci moduri de a da gust terciului.
Pentru început aveți nevoie de o cană de fulgi de ovăz (rețeta standard spune că se pune la fiert o cană ci fulgii de ovăz împreună cu 3 căni de apă și un praf de sare ). Dintr-o cană de fulgi de ovăz o sa obțineți 4 Porții pentru adulți sau 5 pentru cei mai mici.
Timpul de fierbere este relativ scurt: 10-13 minute, iar după ce ați oprit focul puteți sa adăugati câteva linguri de lapte de ovăz peste și una-două linguri de miere de albine sau o lingură de zahăr brun.
Acum că aveți baza puteți fie să vă dați frâu liber imaginației și să combinați terciul cu ce găsiți la voi în frigider fie să urmăriți rețeta până la capăt, poate vă surprind plăcut!
1️⃣ Am împărțit terciul în 5 boluri iar în primul bol am presărat o jumătate de lingură de zahăr brun deasupra. După ce se topește zaharul o să obtineți efectul de caramel. După zahărul brun eu am ales să fac niște sanțuri la suprafața terciului și am mai adăugat o lingură de lapte și astfel am obținut mai multe insulițe inundate.
2️⃣ În bolul doi am adăugat peste terci o lingurița de semințe de in măcinate, o lingurița de fulgi de cocos, jumătate de banană și jumătate de lingură de miere.
3️⃣În bolul trei am adăugat o lingurița de cacao și am amestecat până am obținut un terci închis la culoare. Deasupra am mai pus o lingură de dulceață de gutui făcută acasă.
4️⃣ Bolul patru a primit de la mine o lingură de miere, o linguriță de fulgi de cocos și jumătate de biscuite Oreo fără cremă.
5️⃣ Bolul 5 a primit un sos de mure, iar asta i-a conferit un gust dulce acrișor
Acum că ați terminat aranjarea celor 5 boluri nu vă mai rămâne decât să vă chemați prietenii în vizită și să vă bucurați împreună de cele 5 nuanțări ale terciului.
Timp de preparare: 20-25 de minute
Porții: 4
Ingrediente:
1 cană de fulgi de ovăz
3 căni de apă
un praf de sare
50 g mure proaspete sau congelate
1 linguriță semințe de in măcinate
2 lingurițe de fulgi de cocos
1 lingură de dulceață de gutui
1 biscuite Oreo
3 linguri de miere
1 linguriță de cacao
Pe Chef Florin Tare îl gasești aici: http://Bucatar Personal Timisoara – FIT In Kitchen
Te invităm să îl vezi în acțiune și să guști preparate delicioase create de Chef Bucătar Florin Tare într-un Show Culinar Live extraordinar alături de Dr. Iren Alexoi, nutriționist dietetician.
CÂND?
Timișoara. 17 noiembrie. Orele: 10-14. Clubul Tip-Top.
Aici te poti înscrie la eveniment! Grăbește-te, au mai rămas doar câteva locuri!