Dr. Iren Alexoi

Sunt Dr. Iren Alexoi, medic specialist Medicină de Familie și absolventă a Facultății de Nutriție și Dietetică Timișoara din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Timișoara. 

De ce mi-am ales și a doua specialitate? Pentru că eu cred în prevenție și mai ales pentru că sănătatea ține și de modul cum ne alimentăm și de stilul nostru de viață. 

 

Doresc să dedic acest site tuturor celor care vor, în rapidul cotidian, să se oprească un pic și să ceară un sfat, să învețe sau să împărtășească celorlați secretul unei alimentații sănătoase și a unei vieți echilibrate: „Trăiește sănătos, treci prin viață frumos!” 

 

În secolul nostru felul cum mâncăm și mai ales ceea ce mâncăm ridică multe întrebări și controverse. Se afirmă din ce în ce mai des și știința o dovedește cu date clare, că alimentația actuală e sursa multor boli incurabile. Vestea bună e ca putem face ceva, informarea și comunicarea având un rol impotant. Acesta e primul pas spre o lume mai sanatoasă, spre o viață mai frumoasă. Care este menirea mea? Să pot împartăși către voi din cunoștințele și experiența mea de medic și împreună să învățăm să ne descurcăm în labirintul nutriției moderne. Astăzi reînvățăm și reinventăm ceea ce înaintașii noștri știau foarte bine. 

 

MÂNCAREA SĂ NE FIE MEDICAMENT ȘI MEDICAMENTUL MÂNCARE – (Hipocrate). 

 

Avertisment: Acest site conține sfaturi și informații generale. Dacă aveți probleme de sănătate nu amânați vizita la un specialist din cauza a ceea ce citiți pe site.